21.05.2024
Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul brașovean Răcădău. Alături de Înaltpreasfinția Sa, din soborul slujitor au făcut parte protopopul de Brașov, pr. Dănuț Ghe. Benga, protopopul de Bran-Zărnești, pr.dr. Ion Manea, preoții parohi dr. Vasile Alexandru Prodea și dr. George Robert Tătulea, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare din Brașov și din împrejurimi. Biserica a devenit neîncăpătoare, credincioșii participând în număr mare la slujba arhierească.
Au fost prezente oficialități centrale, județene și locale ale Brașovului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Cvintetul Anatoly al Operei Brașov. În cadrul Sfintei Liturghii teologul Ovidiu Marcu a fost hirotonit diacon. La finalul Sfintei Liturghii părintele Dumitru-Bogdan Bădiță din parohia Săcele-Satulung III a fost hirotesit iconom stavrofor.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit credincioșilor despre importanța Sfinților Împărați Constantin și Elena considerați de către Biserică întocmai cu Apostolii.
„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt rugători pentru noi şi mijlocitori înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt cinstiţi întocmai cu Apostolii pentru rolul deosebit pe care l-au avut ei în istoria creştină. Sfântul Împărat Constantin a fost cel prin care Dumnezeu a mijlocit libertatea creştinismului după o perioadă de trei secole de persecuţie. Au trecut zece valuri de persecuţii în lumea creştină şi iată că a apărut acest Apostol al lui Hristos, chemat la o lucrare dumnezeiască, chemat să devină şi el creştin şi mai ales apărător al creştinismului după o victorie pe care a obţinut-o nu prin puterea armelor, ci prin puterea lui Dumnezeu şi a Sfintei Cruci. Înaintea luptei cu Maxenţiu, văzând semnul Sfintei Cruci pe cer şi mesajul «În acest semn vei învinge», Sfântul Constantin cel Mare a pus pe veşminte, pe armura şi drapele soldaţilor săi semnul Crucii şi a biruit, în aşa fel încât Maxenţiu a fost învins şi Constantin a devenit împărat al întregului imperiu.
Importanţa lucurării sale, a misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o, apostolatul său, s-a concretizat în decretul de la Mediolan din anul 313, când a dat libertate creştinilor care erau oprimaţi pentru atunci, libertatea de a se manifesta, de a construi biserici, de a fi alături de celelalte religii ale Imperiului, religia creştină câştigându-şi drepturile. Mama sa, împărăteasa Elena, a avut un rol important şi în educarea religioasă, în apropierea de credinţă a fiului său, dar de ea se leagă şi acea minunată lucrare pe care a împlinit-o prin căutarea şi găsirea Sfintei Cruci. De aceea, cei doi sunt zugrăviţi în icoană alături de Sfânta Cruce, puterea care uneşte, care dă speranţă, acea putere care ocroteşte familiile noastre, care binecuvântează viaţa noastră, mai ales în momentele grele”, a subliniat IPS Mitropolit Laurenţiu.
La finalul Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Streza, alături de soborul slujitor, a săvârșit o slujbă de pomenire a ctitorilor sfântului lăcaș. Părintele paroh dr. Vasile Alexandru Prodea a mulțumit ierarhului pentru grija părintească și împreuna slujire la hramul lăcașului de cult.
(sursa Mitropolia Ardealului)