Unitatea ontologică a Sfintei Liturghii

Protopopiatul Ortodox Brasov > Articole > Unitatea ontologică a Sfintei Liturghii

Pentru sporirea credinţei şi ridicarea evlaviei noastre la nivelul de înţelegere şi de trăire a Sfintei Tradiţii, începutul trebuie să-l facem prin înţelegerea şi trăirea Sfintei Liturghii.Sfânta Liturghie este în acelaşi timp şi Jertfă nesângeroasă, care prelungeşte spre noi Jertfa de pe Golgota, dar şi Taină, pentru că suntem împărtăşiţi cu însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului. În Sfânta Liturghie Hristos este prezent real mai mult decât în orice slujbă. Prezenţa Sa începe la Proscomidie şi sporeşte gradual, desăvârşindu-se în prezenţa euharistică [Vezi pe larg: Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune].

 Sfânta Liturghie ne angajează pe toţi, slujitori şi credincioşi, ca şi coliturghisitori, pentru împreună slujirea cu Hristos, Săvârşitorul real şi nevăzut al Jertfei euharistice. Credinciosul participă la Sfânta Liturghie nu numai cu ofranda sa spirituală, iubirea sa ca răspuns la iubirea nemărginită a lui Hristos, ci şi prin darul său de pâine şi vin, care îl reprezintă pe el şi toată dragostea sa. Ofranda credincioşilor adusă şi pregătită la Proscomidie intră în ofranda Bisericii. Hristos, Capul Bisericii, primeşte această ofrandă şi şi-o împropriază, şi-o face a Sa, pentru ca să o prezinte apoi Tatălui, prin Sfânta Jertfă. Alături de Sfântul Agneţ, care se preface în Sfântul Trup, şi alături de miridele Maicii Domnului şi ale sfinţilor stăm şi noi reprezentaţi de fărâmiturile puse pe Sfântul Disc pentru fiecare nume pomenit.

          Cele trei părţi ale Sfintei Liturghii sunt într-o dependenţă şi legătură ontologică. Proscomidia nu numai pregăteşte, ci şi anticipează Jertfa. Liturghia catehumenilor având în centru „Liturghia cuvântului”, este legată ontologic de Liturghia euharistică, precum este legat Cuvântul de Taină. Cuvântul, care exprimă temeiul revelaţional, temeiniceşte lucrarea Tainei. Fără el Taina ar fi o lucrare magică. Taina însă împlineşte, desăvârşeşte Cuvântul. Cuvântul fără taină devine o simplă doctrină [Vezi pe larg: Al. Schmemann, L’ Euchiristie – Sacrament du Royaume, trad. par C. Andronikof, Paris, 1985; trad. rom. de Pr. Boris Răduleanu, Ed. Anastasia, 1993, p. 74].

          Pentru a exprima şi mai profund relaţia ontologică dintre elementele Sfintei Liturghii, Părintele Al. Schmemann [Ibidem] împarte Liturghia în mai multe „lucrări tainice”, care se pregătesc una pe alta şi se desăvârşesc una în alta. Prin adunarea în biserică a credincioşilor şi a slujitorilor începe „taina adunării”, adică odată cu începerea Sfintei Liturghii începe mistic „reconstituirea Bisericii” ca Trup mistic al Domnului. Cei care participă la această slujbă sfântă se manifestă ca mădulare vii ale Bisericii. Urmează apoi „taina împărăţiei”, anunţată de binecuvântarea mare, Sfânta Liturghie fiind calea şi realizarea împărăţiei lui Dumnezeu. În această împărăţie înaintăm prin „taina intrării”. Sunt exprimate trei direcţii ale intrării, intrarea în biserică, din naos în altar (prin vohodul mic) şi din faţa Sfintei Mese spre intimitatea altarului, în faţa scaunului celui de sus. De aici se va provoca „taina cuvântului”, Apostolul, urmat de Sfânta Evanghelie şi predică. Începe apoi „taina credincioşilor”, adică liturghia rezervată numai membrilor Bisericii, prin ieşirea cu darurile se exprimă „taina ofrandei”, cu cele trei direcţii alesale: credincios – proscomidiar, proscomidiar – Sfânta masă, Sfânta masă – altarul cel mai presus de ceruri. Rostirea Simbolului de credinţă exprimă „taina unităţii”, urmată de „taina înălţării”. Sfânta jertfă se săvârşeşte în cer.

     Cu Rugăciunea Sfintei Jertfe începe „taina aducerii aminte”, comemorându- se toate evenimentele din istoria mântuirii. Invocarea Sfântului Duh, la epicleză, numită „taina Sfântului Duh”, desăvârşeşte lucrarea de sfinţire a darurilor, arătându-le a fi însuşi Trupul şi Sângele Domnului. „Taina împărtăşirii” le desăvârşeşte pe toate, toţi credincioşii fiind chemaţi la masa împărăţiei. Toate aceste „taine” (lucrări tainice) împlinesc împreună Taina cea una, misterul Liturghiei euharistice.

Orice încercare de scurtare a Sfintei Liturghii nu este numai o greşeală a ignoranţei, ci şi o impietate [Pr. Prof. Ene Branişte, „Probleme de actualitate ale Bisericii de azi: dezvoltare (evoluţie) şi revizuire (adaptare) în cult, din punct de vedere ortodox”, în Ortodoxia, nr. 2/1969”, p. 210], un atentat la integritatea acestui mister dumnezeiesc, chiar dacă îi avem în vedere pe copii, cărora dorim să le oferim o „liturghie mai uşoară” (mai săracă). Încercând câteva concluzii la cele expuse constatăm mai întâi ca sensul „înnoirii” în Tradiţia ortodoxă poartă amprenta sinergiei în cadrul teandrismului eclesial.

Ortodoxia vorbeşte despre necesitatea unei constante înnoiri în receptarea, trăirea şi simţirea Sfintei Liturghii, căci realitatea cea nouă a împărăţiei cerurilor pentru a fi conştientizată cere o înnoire continuă în om prin efort etic şi ascetic, prin integrare în viaţa sacramentală a Bisericii. Sfânta Liturghie este realitatea eshatologică transfiguratoare a cărei irupere în lume nu poate fi sesizată fără o prealabilă sensibilizare spirituală. Nu ritualul liturghiei trebuie simplificat după „cerinţele vremii” sau „cenzura vremii”, ci omul trebuie să tindă printr-o continuă înnoire a sa, la descoperirea sensurilor adânci ale Synaxei euharistice.

Sursa: Telegraful Român

Autor: IPS dr. Laurențiu Streza Arhiepiscopul Sibiului și Mitopolitul Ardealului