Veteranii de război în cinstirea bisericilor din Protopopiatul Brașov Oamenii din spatele timpului – veteranii de război (II)

Protopopiatul Ortodox Brasov > Articole > Veteranii de război în cinstirea bisericilor din Protopopiatul Brașov Oamenii din spatele timpului – veteranii de război (II)

 

De Pr. Protopop Dănuț-Gheorghe BENGA

Mărturisesc că am un sentiment de bucurie de fiecare dată când văd, fie în spaţiul public, fie în contextul vreunui eveniment cultural ori aniversar, referiri la veteranii de război, și aceasta se datorează nu numai admirației pentru efortul imens al societăţii româneşti în episoadele învolburate ale ultimei conflagraţii mondiale, dar și credinței că încă nu s-a spus suficient despre aceştia. Fireşte că au rămas destule lucruri nemărturisite despre veteranii de război, despre trăirile lor pe fronturi mai îndepărtate ori mai apropiate de casă, despre fapte, oameni şi întâmplări, astfel că orice „întâmplare” culturală ori religioasă, ceremonie publică, articol ori lucrare care abordează subiectul este mai mult decât bine-venită.

Într-o epocă în care nu prea mai este la modă arborarea tricolorului românesc şi aproape orice dovadă de cel mai pur patriotism este, uneori, taxată ca desuetă ori catalogată a priori, de multe ori, drept naţionalism extremist, în contextul tot mai globalizant în care trăim. Tot mai puţini români, mai ales tineri, sunt interesaţi de istoria ţării, iar acest lucru trebuie să dea de gândit atât „diriguitorilor” contemporani ai treburilor ţării, în ansamblu, dar, mai ales, celor răspunzători direct de educaţia tinerei generaţii prin orice mijloace. De aceea orice demers de cunoaştere a trecutului, mai ales a faptelor şi vieţilor veteranilor de război, poate ajuta la actul educaţional. Fără cunoaşterea a ceea ce a fost este aproape imposibil să te raportezi la un prezent decent şi la un viitor rezonabil şi e aproape de neînţeles de ce acest demers de cunoaştere nu este ridicat la rang de obiectiv naţional, aşa cum o fac majoritatea naţiunilor din spaţiul european.

    Avem datoria să îi respectăm și să îi apreciem pe părinţii, bunicii şi străbunicii noştri care au luptat pentru ca noi să trăim astăzi într-o ţară liberă şi independentă, să vorbim şi să gândim româneşte. Trebuie să învăţăm lecţia lor de patriotism, de dăruire și de jertfă şi s-o transmitem generaţiilor viitoare, împreună cu valorile care îi caracterizează pe veteranii de război – devotament şi spirit de sacrificiu! Sunt cei care nu clipesc atunci când se intonează Imnul Naţional, sunt singurii pe care nu-i poţi suspecta de făţărnicie atunci când îşi duc mâna la inimă sau când sărută drapelul şi varsă o lacrimă. Poveştile lor de front, din păcate, nu au făcut obiectul  evenimentelor organizate de autorităţi sau entităţi culturale, de cele mai multe ori fiind „zoriţi” să rostească discursuri scurte, până într-o zi când nu vor mai fi deloc! Şi atunci ne vom da seama că ei, veteranii de război, nu mai sunt! Mărturisesc că am trăit momente unice, într-o parohie, când de Ziua Eroilor, la monumentul ridicat din banii veteranilor și văduvelor de război, împreună cu elevii școlii, după slujba parastasului și sfințirii monumentului, când doi copii, un baiat și o fată, îmbrăcați în port popular, au strigat apelul: unul dintre ei pronunța numele eroului, celălalt răspundea: prezent, iar toți copiii în cor ziceau: mort pentru patrie. La sfârșit, unul dintre veteranii de război a povestit un episod din război. A fost foarte emoționant.

      Veteranii de război sunt şi vor rămâne ilustrarea personificată a unei afirmaţii bine-cunoscute mai ales în mediul militar românesc, amintită de istoricul Florin Constantiniu în a sa lucrare „O istorie sinceră a poporului român”. Generalul german Hans Speidel, ajuns, după război, comandant al forţelor terestre NATO din Europa Centrală, răspunzând la întrebarea ziaristului american Cyrus Sulzberger: „Care au fost cele mai bune trupe ale Axei în afară de germani? Finlandezii, croaţii, ungurii?”, a zis, fără ezitare: „Niciunul dintre aceştia. Românii. Daţi-le şefi buni, şi nu veţi găsi trupe mai buneDacă despre vitejia veteranilor de război trebuie să lăsăm istoricii să ne spună mai multe, este o certitudine faptul că ei nu ar fi putut trece prin vicisitudinile războiului fără credinţa în Dumnezeu. Ei au fost şi rămân reflectarea evidentă a cuvintelor rostite de marele gânditor Petre Ţuţea, cel care a spus: „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ”.

       Calitatea de veteran de război nu a fost trăită şi simţită în război ca fiind ceva special, ci s-a obţinut prin luptă, făcându-ţi exemplar datoria atunci când patria şi neamul au fost în primejdie. Pregătit să dai măsura iubirii de patrie şi credinţa ce o porţi în tine! Când pronunţi sintagma veteran de război rezultă că e o luptă continuă pentru a lăsa moştenire urmaşilor tot ce avem mai sfânt, ţara. Veteranii de război sunt icoana vie a faptelor de arme ale oştirii noastre române. Ei sunt legende vii, caractere și personalități care merită venerate nu doar ca aducere-aminte, nu doar la aniversări, ci ca parte a ființei noastre naționale. Aceştia spun, deseori, fără emfază, că au plecat pe front, şi-au făcut datoria față de patrie, iar cei care s-au mai întors au avut tăria să înfrunte vicisitudinile vieții, printre care intolerabilă a fost schimbarea de regim în urma căreia unii au fost marginalizați, condamnați, uitați, blasfemiaţi, iar mai recent, umilința de a cere să li se respecte drepturile stabilite prin legi.

   Tăcuți, dar dârji, au strâns din pumni, şi-au refăcut rândurile împuținate de gloanțele dușmane sau infamia comunistă și au continuat să țină în mâini drapelul, iar în inimi, dragostea de țară.

În memoria colectivă a românilor încă se simte adierea rostirilor străbune, uneori mai puternic, alteori mai mult în șoaptă, așa cum vor continua să se audă, până la sfârșitul veacurilor: rostiri, înscrisuri, jertfe, lupte, morți, transformate în conștiință națională, întărite cu sporită credință creștinească. Eroismul manifestat de ei înseamnă principii, credințe și valori. Căci România s-a construit pe valori, principii și pe Credință. Dacă vrem să cinstim memoria eroilor noștri, a celor care prin curaj și iubire de țară au făcut posibil idealul existenţei statale româneşti, nu va fi suficient doar să înălțăm monumente, să depunem coroane și să ne reamintim de ei în momente festive şi ceremonii, ci să le urmăm credința, să ne redescoperim valorile și să îi respectăm. Este necesar să ne încurajăm și să promovăm educația, cultura, excelența și performanța, să apreciem contribuția fiecăruia și rezultatele în toate domeniile. Pentru că numai aşa îi vom putea cinsti, aşa cum trebuie, pe cei dinaintea noastră, pe eroii căzuţi pe câmpurile de luptă şi pe ei, pe veteranii de război care mai trăiesc azi. Altfel, nu suntem demni de moştenirea lor!…

De la an la an, supraviețuitorii celui de-al doilea război mondial trec pragul veșniciei tot mai grăbiți. Ororile frontului nu au reușit să le uite nici acum, când măcar vârsta mult înaintată i-ar fi putut ajuta în acest sens. Majoritatea acestor veterani refuză să-și conștientizeze eroismul. Pentru ei, acesta a fost un act firesc, pe care-l povestesc spre folosul generațiilor următoare. Dar cine mai are vreme să îi audă? Cine să mai ia seama cu luare-aminte la durerea fizică și emoțională a unui vârstnic? În acest timp, veteranii supraviețuitori ne privesc încă în ochi, ușor obosiți de povara anilor trecuți peste ei, dar încă neresemnați în fața greutăților. Și ne privesc cu seninătatea omului cu datoriile încheiate, mai ales acelea față de patrie și față de restul generațiilor de români.

     La vârste venerabile, veteranii rămân eroii fără vârstă din prima linie de front a vieții, modele umane și pilde istorice vii! Pentru tot ceea ce au făcut, respect, onoare și cinste, Dumnezeu să îi aibă în grijă pe eroii noștri veterani!

    Închei aceste câteva gânduri despre veteranii de război prin a-l cita pe marele Caragiale, care a spus: „Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un şir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna invăţătură de adevăr şi insuflare de virtute”.

Să-i cinstim, să-i iubim, să-i prețuim și să le urmăm exemplul de dăruire și sacrificiu!

Autor: Pr. Protopop Dănuț-Gheorghe BENGA