Parohia Ortodoxă Română Braşov Craiter I
Parohia Ortodoxă Română Braşov Craiter I
Parohia Ortodoxă Română Braşov Craiter II
În anul 1994, vrednicul de pomenire Dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, a pus piatra de temelie. Biserica a fost ridicată pe fundaţie solidă de beton şi fier beton, iar restul clădirii din beton, fier-beton şi cărămidă. Lucrările de zidărie şi pictură s-au desfăşurat în decurs de 12 ani, 1994-2006. Din anul 2000 s-a început oficierea serviciul religios la demisolul clădirii, amenajat ca biserică, iar din 2002 s-a slujit Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe în biserica actuală.
Biserica a fost târnosită de Î.P.S.Prof.Dr.Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în data de 23.09.2009.
Biserica, construită în stil bizantin în plan treflat, având o cupolă pe naos şi două turnuri pe pronaos. Pictura a fost realizată de Nicolae Gavrilean din Gura Humorului şi o echipă de ucenici, în tehnica „frescă”, între anii 2003-2006.
Preot Adrian Boghici, din 1994-2012, Din anul 2005,părintelui Adrian i s-a alăturat preotul mai tânăr Horia Ioan Ranga care suljește până în prezent. Începând cu 01.01.2013 până în anul 2018, a slujit Preotul Vicenţiu Băşa pe seama parohiei Craiter I.
Din 2018 până în prezent paroh al parohiei Craiter I este perotul dr. Cristian-Daniel TATU.
Dintre mireni în această perioadă s-au remarcat în mod deosebit epitropii: Duţu Radu, Barna Ioan şi consilierul Enache Constantin.
Parohiei Craiter I sunt arondate străzile: Hărmanului, Florilor, Fanionului, Drezinei,Telegrafului şi Bogdan Alexandru (zona de case) -808 familii.
Parohiei Craiter II sunt arondate străzile: Ceferiştilor, 11 iunie 1848, Dacia, Pavilioane, Anghel Saligny, Bogdan Alexandru, Locomotivei,Semaforului şi Automotoarelor.
Paroh: pr. Cristian-Daniel Tatu
Tel. 0768019816
Paroh pr. Ioan Horia Ranga
Tel. 0368.419033
Mobil: 0723.534288