Bucurie duhovnicească în a doua zi de Paşti la Braşov: sfinţirea picturii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov”
În a doua zi a Praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos credincioșii Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov” din Municipiul Brașov au trăit clipe de bucurie duhovnicească la slujba de sfinţire a picturii locaşului de cult şi la Sfânta Liturghie, slujbe religioase săvârşite de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În soborul slujitor s-au aflat pr. Dănuț Benga, protopopul de Brașov, pr. dr. Ion Manea, protopopul de Bran-Zărnești, pr. Gelu Porumb, protopopul de Prejmer-Săcele, preoţii parohi Ionuț Marcel Pop şi Răzvan-Petru Timofte, împreună cu alți slujitori ai sfintelor altare.
„Purtători de lumină”
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu Arhiepiscopul Laurențiu a vorbit celor prezenţi despre bucuria și speranța aduse de Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
„Toți am devenit acum purtători de lumină în acest praznic, pentru că toți am ieșit cu făclii luminoase în întâmpinarea lui Hristos. Împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Său preacurat, la Sfânta Liturghie, facem împreună cu El o trecere minunată de la moarte la viață, de pe pământ la cer, de la necazurile și încercările lumii acesteia la bucuria și fericirea vieții veșnice. Primii care au făcut această trecere, primii care au trăit acest Paște mântuitor au fost martorii Învierii, adică Sfinții Apostoli și femeile mironosițe. Ei L-au căutat să-L vadă pe Hristos cel istoric, pe Hristos așa cum S-a arătat în trup și a viețuit între oameni; însă, în momentul în care s-au întâlnit cu El, după Învierea Sa din morți, ei au ajuns să Îl descopere pe noul Hristos. Au ajuns să Îl vadă pe Hristos cel plin de lumină, pe Hristos care nu este exterior sufletului nostru, ci pe Hristos care Se sălășluiește, prin Sfântul Duh, în interiorul nostru, pe Hristos care de acolo ne vorbește, ne luminează și ne sfințește”, a subliniat ierarhul.