24 – 28 aprilie 2024
Olimpiada de Religie – etapa Natională, seminarii și licee teologice ortodoxe, a fost organizată pentru prima dată la Brașov, în perioada 24 – 28 aprilie 2024.
Orașul de sub Tâmpa, cu pitoreștile lui împrejurimi, a fost ales să găzduiască acest important eveniment cultural și teologic din viața Bisericii noastre, în frumoasa perioadă a Floriilor.
Elevii calificați din 28 de județe ale țării, 32 de cadre didactice, profesorii însoțitori și 21 de membri ai Comisiei Naționale, s-au reunit în cadrul acestei olimpiade pentru a transpune pe hârtie învățăturile de credință, însuflețite de fapte, astfel încât bucuria profesorilor de religie și a familiilor acestora să fie complete.
Elevii au arătat, și de această dată, cât de importantă și utilă sunt educația duhovnicească și frumusețea credinței ortodoxe. Această olimpiadă vine să confirme implicarea și efortul profesorilor de religie, care s-au dedicat informării, dar și formării tuturor elevilor participanți. Pe lângă proba scrisă, care a avut loc joi, 25 aprilie, programul propus de organizatori a cuprins vizite la diferite obiective: Cetatea Făgărașului, Castelul Bran, Mănăstirile Sâmbăta de Sus și Șinca Veche, dar și activități cultural-artistice. Organizarea a fost ireproșabilă, începând cu competiția în sine, condițiile de cazare, și continuând cu activitățile oferite.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de Tedeum săvârșită de Înaltpreasfințitul
Părinte Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Festivitatea de deschidere a avut loc la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului.
Organizarea acestei activități educaționale a fost posibilă prin colaborarea dintre Ministerul Educatiei, Inspectoratul Școlar Județean Brașov si Arhiepiscopia Sibiului , prin protopopiatele Brașov, Bran-Zărnești și Prejmer-Săcele.dar și prin dăruirea și implicarea cadrelor didactice de la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Dumitru Stăniloae” din Brașov.
Cu o belvedere minunată către munţii Piatra Craiului şi Bucegi, Cheile Grădiștei Resort Fundata a oferit cazarea elevilor și a profesorilor însoțitori.
Festivitatea de premiere a avut loc sâmbătă, 27 aprilie, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului, Brașov.
(Manuela Livia Albani)