Parohia Valea Cetăţii II - Piatră de temelie pentru noua biserică

Protopopiatul Ortodox Brasov > Blog > Articole Recente > Parohia Valea Cetăţii II – Piatră de temelie pentru noua biserică

Parohia Valea Cetăţii II -Piatră de temelie pentru noua biserică

În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, Brașovul a îmbracat din nou haine de sărbătoare.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit piatra de temelie pentru noua biserică a parohiei. Astfel, parohia Valea Cetăţii II-Brașov,va ridica noul locaş de cult pe locul actualei capele şi va purta acelaşi hram”Adormirea Maicii Domnului”. De asemenea, ierarhul a ales ca al doilea hram praznicul “Înălţarea Sfintei Cruci”.

Credincioşii parohiei braşovene au participat în număr mare la aceste momente de mare importanţă pentru comunitate şi s-au rugat la Sfânta Liturghie împreună cu IPS Mitropolit Laurenţiu şi soborul slujitor în care s-au aflat protopopul de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, protopopul de Mediaş, Ovidiu Găban, parohul Teodor Ionuţ Ploscaru, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Vasile Badiu a fost hirotonit preot pentru Parohia Bucium, Protopopiatul Făgăraş, judeţul Braşov. La final, părintele paroh Teodor Ionuţ Ploscaru a fost hirotesit iconom stavrofor.

Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae”

Binecuvântare arhierească la început de an şcolar

În prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a Preasfinţitului Ignatie, Episcopul Huşilor, a părintelui protopop de Braşov, Dănuţ-Gheorghe Benga, a directorului Seminarului, pr. Ionuţ Marcel Pop, a mai multor oficialităţi, a profesorilor si părinţilor, elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Braşov au primit binecuvântare arhierească la început de an şcolar. Festivitatea de deschidere a noului an şcolar a fost organizată duminică, 12 septembrie, în curtea instituţiei de invatamant. La finalul slujbei religioase, PS Episcop Ignatie a citit mesajul de binecuvântare a profesorilor şi elevilor transmis la începutul noului an şcolar de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat rolul şi chemarea instituţiei braşovene de a duce mai departe misiunea Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în educarea tinerilor români în spiritul ortodoxiei ardelene. De altfel, racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost adusă de la Sibiu pentru ca profesorii şi elevii seminarişti să se închine.

Cu prilejul începutului anului şcolar 2020-2021, ne rugăm lui Dumnezeu să îi ocrotească pe toţi elevii, părinţii, învăţătorii şi profesorii, să le dăruiască sănătate şi mult ajutor, pace şi bucurie, pentru ca lucrarea lor să fie o binecuvântare pentru familie, şcoală şi pentru întreg poporul român!