05 Iunie 2024
Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Sibiului s-au încheiat miercuri, 5 iunie 2024 cu evenimentul organizata la Brașov. La această a treia conferință desfășurată în istorica biserică Sf. Nicolae din Șcheii Brașovului au participat, printre invitați, alături de Prof. Dr. Pavel Chirilă și Pr. Prof. Viorel Ioniță, consilier patriarhal onorific și profesor de teologie cu o vastă experiență misionară, ecumenică și academică, preoții din protopopiatele Brașov, Bran-Zărnești și Prejmer-Săcele, tema fiind cea a Pastorației și îngrijirii bolnavilor.
În deschiderea conferinței Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a vorbit despre importanța conștientizării bolii de fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, subliniind apoi importanța metodelor pastorale pe care preoții parohi trebuie să le aplice în pastorația persoanelor aflate la încercare.
„Păstorul sufletesc trebuie să folosească toate mijloacele pastorale necesare pentru a ajuta pe cei bolnavi să-și dobândească mântuirea, dacă vor trece din această viaţă, iar dacă se vor însănătoși, să petreacă o viaţă virtuoasă, plăcută lui Dumnezeu și oamenilor. Prima lui grijă trebuie să fi e cea profi lactică, de înlăturare a păcatului, care poate să fi e cauza multor suferinţe umane, fizice și sufletești. Stă în datoria preotului de a învăţa pe credincioșii săi că anumite păcate sunt nu numai încălcări ale Legii divine, ci și ale legilor firii, lăsate de Dumnezeu în trupul nostru. Acestea aduc nu numai dezechilibrul sufl etesc, ci și trupesc. Sunt bine cunoscute urmările grave asupra organismului uman al diferitelor patimi, cum sunt: beţia, desfrâul, avortul și multe altele.
Pentru a se putea îngriji de cei bolnavi, preotul trebuie mai întâi să-i viziteze la locul lor de suferinţă. Vizitele pastorale trebuie pregătite pentru a se ajunge la scopul propus. Preotul, aflând de la familie sau de la credincioși de suferinţele unui fiu duhovnicesc, îl va vizita cât mai curând posibil, repetând apoi aceste vizite. Pentru a urmări vizitarea periodică a tuturor celor în suferinţă este bine ca preotul să ţină o evidenţă a lor. Vizitele cer timp, răbdare, mult tact pastoral, alegându-se cu grijă momentul cel mai potrivit din timpul zilei” a spus ierarhul.
Părintele profesor Vasile Mihoc, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, a prezentat personalitatea profesorului Pavel Chirilă, invitatul din cadrul acestor conferințe. Totodată, părintele profesor a prezentat noua apariție editorială a profesorului Pavel Chirilă: Izvoarele tămăduirii: Deslușiri din medicina creștină, editura Anastasis, 2024. Prin aceasta a fost realizată o sinteză a gândirii medicale creștine a doctorului Chirilă, parte din această gândire reflectându-se în studiile reunite în acest volum, precum și în răspunsurile oferite de către autor de-a lungul vremii diferitelor situații cu care interlocutorii săi s-au confruntat, oferind astfel alternative la medicamentația contemporană.
În continuare au vorbit Pr. Bogdan Brânzea, care este slujitor al altarului și asistent medical în cadrul Spitalului Stejeriș din zona Brașovului, acesta abordând tema: Pastorația cadrelor medicale: recunoștință și îndemn la unirea artei medicale cu rugăciunea. Acesta a subliniat faptul că ”Pastoraţia în cadrul unui spital cu profil Pneumoftiziologic, se încadrează în activităţile generale de îngrijire duhovnicească specifice tuturor așezămintelor medicale, dar prezintă și caracteristici speciale date de profilul secţiei și de pacienţii cu patologie tuberculoasă. Acești pacienţi au o durată de spitalizare lungă, de ordinul lunilor, accesul preotului în aceste secţii făcându-se cu respectarea unor reguli bine stabilite. Spitalizarea fiind de durată, apare anxietatea, depresia, sentimentul de stigmatizare socială, sentimentul de părăsire și singurătate. Inclusiv masca facială, obligatorie în aceste secţii, precum și costumul de protecţie, reprezintă o barieră care se interpune între pacient și personalul de îngrijire.
În acest context asistenţa spirituală și prezenţa preotului este absolut necesară, este solicitată atât de către pacienţi și aparţinătorii lor, cât și de către personalul de îngrijire. Această necesitate se observă mai ales în cadrul Secţiilor de Îngrijiri Paliative. Pe o astfel de secţie îmi desfășor activitatea și în calitate de asistent medical.”
Pr. Dr. Bogdan Dumitru Bădiță de la Parohia Săcele- Satulung III din cadrul Protopopiatului Prejmer-Săcele a vorbit despre Taina Sf. Maslu – lucrarea principală a Bisericii pentru cei bolnavi și suferinzi arătând că:
„Dacă ne ducem cu gândul la Evangheliile din Taina Sfântului Maslu, la lecția compasiunii oferită de samarineanul milostiv, lecția căutării firave a vindecării pe care ne-o oferă vameșul și mai ales puterea credinței despre care ne învață femeia cananeeancă înțelegem că vindecarea este la dispoziția tuturor, dar o primesc doar cei care și-o doresc, se vindecă doar cei care îl caută pe Hristos. Mai mult decât atât, putem vedea aici dubla deschidere a omului: o dorință de a împărtăși iubirea (samarineanul care oferă) și o nevoie de a primi dragostea altei persoane (cel căzut între tâlhari). De aceea și discuția avută de Mântuitorul cu învățătorul de lege despre iubire înainte de a ne oferi această pildă. Natura umană își regăsește, prin iubire și compasiune, unitatea care se divizează prin nașteri și se sfâșie prin păcat spunea Părintele Dumitru Stăniloae. De aici sentimentul celui ce iubește că cel iubit își regăsește „casa” după rătăcirea pe afară.”
În încheierea conferinței a vorbit Pr. Ciprian Adomnicăi de la Parohia Brașovul Vechi II, care a abordat tema bolnițelor pe teritoriul românesc, analizând totodată canonul iconografic al bolnițelor. Părintele fiind și pictor bisericesc. „În spaţiul carpato-danubian, după cum reiese din documente și mărturii ale călătorilor străini care ne-au vizitat, Biserica Ortodoxă a fost cea care, prin așezămintele și slujitorii ei, s-a implicat în alinarea suferinţelor sufl etești și trupești ale poporului. Slujitorii bisericești, preoţii și călugării erau singurii cărturari ce aveau preocupări și în domeniul medical, chiar dacă la un nivel empiric, iar adeseori accentul era pus pe tămăduirea sufl etească a celui bolnav, prin rugăciune, închinare la icoane făcătoare de minuni sau atingere de moaștele vreunui sfânt…
În toate mănăstirile unde existau bolnițe, acestea erau construite și funcționau în afara spațiului în care se desfășura viața monahală. Chiliile și încăperile destinate îngrijirii bolnavilor erau construite izolat, de cele mai multe ori chiar în afara zidurilor mănăstirii, atât din nevoia de liniște, cât și pentru a evita riscul transmiterii bolilor contagioase. Acestea erau dotate minimal, cu paturi, sobe și băi. Pentru serviciul de îngrijire a bolnavilor erau numiți frați din obște, iar unde era posibil, era chemat zilnic un doctor.
Canoanele iconografice ale bisericilor bolniţă nu au o tematică comună, datorită caracterului lor de paraclise, de biserici secundare ale unui complex mănăstiresc, pictura lor fiind variată, însumând cicluri hagiografice (Bistriţa, Cozia), teme mariale și moralizatoare (Hurezi) ori praznice (Brâncoveni, Polovragi). Bisericile bolniţelor sunt compartimentate în trei spaţii distincte, reprezentând cele trei trepte ale suirii sufletului creștin de la grijile lumești la raiul ceresc: altar, naos, pronaos și pridvor (doar Bistriţa, Dragomirna, Hurezi, Negru – Vodă, Ţigănești, Căldărușani și Văleni).”
Conferința s-a încheiat cu o expunere a profesorului Pavel Chirilă pe marginea atenției pe care trebuie să o manifestăm față de alimentație și totodată cum Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne vorbesc despre acestea.
(sursa Mitropolia Ardealului)
