11 Mai 2024

Sâmbătă 11 mai a adus binecuvântare peste comunitatea parohiilor Brașovul Vechi 1 și 2, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului poposind în mijlocul comunității.

Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, din soborul slujitor făcând parte, pr. Dănuț Ghe. Benga, protopopul Brașovului, pr. dr. Ion Manea, protopopul Branului, preoții parohi Ciprian Adomnicăi și Ionuț Margin, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.

În cuvântul de învățătură Părintele Mitropolit Laurențiu le-a vorbit celor prezenți despre Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și despre semnificația săptămânii luminate.

„Suntem acum la încheierea Săptămânii Luminate, pe care Biserica a rânduit-o ca după un efort de 40 de zile de post și o săptămână specială a Pătimirilor să avem o săptămână în care Biserica ne cheamă la o bucurie care să rămână permanentă, să nu fie o bucurie doar de o zi sau de câteva zile, ci Sărbătoarea Învierii să se rememoreze în fiecare duminică din cursul anului bisericesc, ca o prelungire a Învierii Mântuitorului Hristos.

Care este mărturia sau care este temeiul acestei bucurii? Este tocmai prezența reală a lui Hristos mort și înviat la fiecare Sfântă Liturghie. De aceea, noi, ca ființe create de Dumnezeu din trup și din suflet, pentru a simți cu adevărat comuniunea cu Hristos El s-a dăruit, în primul rând Tatălui, prin jertfa pe care a făcut-o pentru noi și care se actualizează la fiecare Liturghie, iar prin aceasta ne face și pe noi părtași morții și Învierii Sale. Ne împărtășim, luăm o hrană care este hrana veșniciei în momentul în care ne împărtășim, noi suntem chemați la masa Împărăției și gustăm din bunătățile pe care le vom primi în mod deplin Dincolo, în Împărăția Cerurilor. De aceea, prin toată această lucrare, El ni se dăruiește, în al doilea rând nouă, prin Sfânta Împărtășanie. Bucuria aceasta nu ne-o poate lua nimeni, iar prin aceasta comuniunea cu Hristos este deplină, noi devenind hristofori, adică purtători de Hristos.” a spus ierahul.

În după masa aceleiași zile, la biserica voievodală Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu al Ardealului a  instalat pe noul paroh, în persoana protopopului de Brașov Dănuț Ghe. Benga. Acesta se înscrie astfel în lunga tradiție a protopopilor de Brașov care erau parohi ai acestei emblematice biserici. Părintele Mitropolit Laurențiu a mulțumit părintelui Vasile-Filip Prodea, fostul paroh, ajuns acum la vârsta pensionării, pentru cei 41 de ani de slujire la altarul Bisericii.
Noul paroh a primit din partea ierarhului însemnele oferite preotului la preluarea slujirii parohiale și i-a mulțumit ierarhului pentru ascultarea nouă și provocatoare la care l-a chemat. La acest eveniment au participat numeroși credincioși, cadre didactice universitare și slujitori ai sfintelor altare din municipiul Brașov.

(sursa Mitropolia Ardealului)