Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel începe după Duminica Tuturor Sfinţilor, sărbătorită la o săptămână după Rusalii. Prin respectarea acestui post, se cinstesc darurile Sfântului Duh, care au pogorât peste Sfinţii Apostoli şi care au postit înainte să propovăduiască Evanghelia. Durata postului Sfinţilor Apostoli depinde de data în care este sărbătorit Paştele. Anul acesta postul…
Pentru sporirea credinţei şi ridicarea evlaviei noastre la nivelul de înţelegere şi de trăire a Sfintei Tradiţii, începutul trebuie să-l facem prin înţelegerea şi trăirea Sfintei Liturghii.Sfânta Liturghie este în acelaşi timp şi Jertfă nesângeroasă, care prelungeşte spre noi Jertfa de pe Golgota, dar şi Taină, pentru că suntem împărtăşiţi cu însuşi Trupul şi Sângele…
La seminariile teologice ortodoxe, cursuri de zi, se pot înscrie absolvenţi de gimnaziu care au media generală de absolvire a claselor V–VIII minimum 7,00 și media la purtare în clasele V-VIII minimum 9,00, conform ofertei educaționale.
De Pr. Protopop Dănuț-Gheorghe BENGA Mărturisesc că am un sentiment de bucurie de fiecare dată când văd, fie în spaţiul public, fie în contextul vreunui eveniment cultural ori aniversar, referiri la veteranii de război, și aceasta se datorează nu numai admirației pentru efortul imens al societăţii româneşti în episoadele învolburate ale ultimei conflagraţii mondiale,…
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi” (In 15,13). Motto: „Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară!” – Mihai Eminescu Hristos a adus în lume o nouă concepție de viață și despre viață, având ca lege supremă iubirea. El Insuși a spus în fața lui…
Acest website folosește cookies, continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai mult.ACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.